De ce să iei cursuri de dans înainte de nuntă?

posted in: Cursuri, Educatie, Nunta | 0

Cursurile de dans pentru nuntă au devenit foarte populare în rândul viitorilor soți în primul rând datorită faptului că în ultimii ani, dansul mirilor a ajuns să fie momentul central al întregului eveniment. Iar dacă pe parcursul nunții poți să scapi de ochii curioși ai nuntașilor, dansul mirilor este acel moment în care toți ochii sunt asupra ta. Deși nimeni nu te va judeca dacă ai greșit un pas la vals, cu siguranță toți te vor aprecia și admira dacă le oferi un dans perfect.

Dansul mirilor este un moment unic și care are rolul de a deschide petrecerea și în același timp de a destinde invitații. Dacă până acum majoritatea mirilor alegeau clasicul vals vienez pentru a da startul petrecerii, în ultimul timp se observă o tendință de a adopta adevărate coregrafii cât mai inedite. Mai exact, mirii poț începe dansul în pași de vals și să îl termine pe muzică rock sau muzică populară, în funcție de preferințe. Dacă te numeri printre cei care își doresc un moment memorabil la nuntă, atunci ar fi bine să te înscrii la niște cursuri de dans pentru nuntă, în cadrul cărora vei concepe împreună cu antrenorul coregrafia perfectă.

Poate te-ai întrebat deja de ce ar trebui să apelezi la aceste cursuri de dans pentru nuntă când poți concepe chiar tu acest dans, mai ales dacă ești pasionat de această activitate. În continuare vom vedea care sunt cele mai importante motive pentru care ar trebui totuși să iei în considerare cursurile de dans pentru nuntă.

  1. Nu vei avea timp să te ocupi singur de coregrafie

Organizarea unei nunți cere mult timp și multă răbdare. Chiar dacă te vei apuca din timp de stabilirea tuturor detaliilor, cu siguranță tot pe ultima sută de metri vei avea totul gata. Din experiența personală și profesională putem spune că mirii nu au timp să se ocupe singuri de realizarea unei coregrafii speciale pentru acel moment. Realizarea unei coregrafii presupune alegerea unei melodii potrivite, alegerea pașilor potriviți și apoi repetiții, repetiții, repetiții.

  1. Vei primi sfaturi de la persoane specialiste în acest domeniu

Dacă nu te-ai hotărât încă ce melodie ar fi potrivită pentru dansul mirilor, cu siguranță vei primi un sfat bun de la antrenorul tău. Dacă nu știi încă ce stil de dans să abordezi, este de ajuns să îi explici coregrafului ce îți place și el va ști exact ce ți se potrivește. Cu alte cuvinte, antrenorul va fi acolo pentru tine întotdeauna cu un sfat și se va asigura ca la finalul cursurilor de dans pentru nuntă să fii mulțumit de momentul ales.

  1. Antrenorul va fi criticul tău

Dacă nu ai o postură corectă, fii sigură că antrenorul tău îți va atrage atenția imediat. Dacă nu miști ritmic, pe muzică, la fel, antrenorul va fi primul care te va învăța cum să te lași purtat de muzică. Diferența principală dintre cursurile de dans pentru nuntă și învățarea pe cont propriu este că în primul caz vei avea întotdeauna un ochi asupra ta. Antrenorul este plătit să te învețe cum să execuți corect pașii de dans și cum să transmiți cât mai bine emoția pe care o simți.

În concluzie, dacă vrei să le oferi invitaților tăi un moment unic, de care să se povestească mulți ani de acum înainte, ar fi bine să iei în considerare varianta cursurilor de dans pentru nuntă. În acest fel vei economisi și timp prețios, dar vei fi și sigur că vei străluci pe ringul de dans.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *